10 apr. 2013

Cat de periculoasa este motocicleta?

Răspunsul la această întrebare depinde de motociclist.

Hai să vedem cum e cu siguranţa. Specialiştii au definit 2 tipuri de siguranţă:

  • Activă - capacitatea de a preveni un accident
  • Pasivă - capacitatea de a supravieţui unui accident
Motocicletele stau mult mai bine decât autoturismele la capitolul siguranţă activă. Pe medie, o motocicletă poate accelera mai repede decât maşina şi poate frâna mai repede decât maşina. Dar atuul principal este capacitatea de evitare. Motocicleta este mult mai mică şi mai manevrabilă pe spaţii mici.

La capitolul siguranţă pasivă motocicletele stau însă foarte prost. Maşinile moderne au zone de deformare controlabilă, bare de protecţie, airbag-uri şi centuri de siguranţă. Motocicleta nu are nimic din toate astea.

De la adevărurile de mai sus plecăm.

După părerea mea, cel mai important e să eviţi un accident. Să nu faci accident deloc este un lucru mult mai inteligent decât să te bazezi pe capacitatea de supravieţuire după accident. În 99% din cazuri, motociclistul poate evita accidentul chiar dacă este o situaţie foarte delicată. Motocicleta îii permite lucrul acesta, dar depinde în mare măsură de el:
  • Trebuie să fie întotdeauna atent, să "citească" bine traficul şi să anticipeze ce se întâmplă. Accidentele se întâmplă întotdeauna brusc şi pe neaşteptate. Nu te anunţă nimeni prin email sau sms că se va produce un accident. O clipă de neatenţie poate fi fatală
  • Spuneam mai sus despre acceleraţie, frânare şi evitare. În mod natural este simplă doar accelerarea. Şi o maimuţă, dacă o pui pe motocicletă, va şti să meargă în linie dreaptă şi să accelereze la maxim. Frânarea şi evitarea nu sunt naturale. Trebuiesc învăţate şi exersate mereu. 
Aş avea câte ceva de comentat şi despre siguranţa pasivă.
  • În primul rând, deşi se crede că în maşină eşti protejat, crudul adevăr e că nu eşti. Protecţia conferită de ramforsări şi airbag-uri este efectivă doar în cazul unor impacturi uşoare. La viteză mare cam toate autoturismele se transformă într-un morman de fiare din care e aproape imposibil să scapi cu viaţă. La viteză mare nici motocicliştii nu scapă in general, dar au totuşi o şansă în plus - în momentul impactului sunt aruncaţi de pe motocicletă şi dacă au norocul să cadă pe o suprafaţă moale şi să nu se lovească de obiecte contondente atunci pot scăpa chiar nevătămaţi. Cel mai bun exemplu este dat de piloţii de curse - fac accidente la viteze de 300km/h şi se scoală de jos fără nicio zgărietură.
  • În mod clar, orice accident se soldează cu rănirea motociclistului. Dar depinde şi de motociclist cât de grave sunt rănile. Echipamentul de protecţie face diferenţa. În mod sigur casca de protecţie este mult mai tare decât osul cranian. Mai bine să se julească casca decât să rămâi fără juma' de faţă. În mod sigur un costum moto făcut din materiale speciale este mai tare decât pielea omului. Mai bine să se julească costumul decât să rămâi fără piele. În mod sigur protecţiile pe mâini, umeri, pe coate, pe şira spinării sunt mai puternice decât oasele. În general, fracturile de oase nu sunt chiar aşa de grave. Normal că nu e nimic plăcut să ajungi cu piciorul in ghips. Totuşi, se repară. Mai delicate sunt articulaţiile. O rotulă buşită nu se va mai reface niciodată în totalitate. Protecţiile echipamentului moto apără în principal zonele delicate ale corpului - articulaţiile, coloana vertebrală şi craniul. Nu susţin că protecţiile au eficienţă de 100%, dar purtarea echipamentului ar putea fi diferenţa dintre 4 săptămâni cu piciorul în ghips şi 4 operaţii delicate pentru reconstrucţia rotulei şi ani întregi de tratament de recuperare.
Deci, cât de periculoasă este motocicleta? Depinde de motociclist.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu