10 apr. 2013

MotoGP Qatar

Lorenzo câştigă, Rossi face spectacolul, Marquez e cel mai fericit.


Cursa din Qatar a fost aşteptată cu un interes enorm. Toată lumea era nerăbdătoare să înceapă campionatul şi toţi vroiau să afle răspunsul la cele două întrebări:

  • Va mai fi Rossi ce a fost înainte sau a îmbătrânit şi e un pilot terminat? Cele 2 sezoane dezastruase petrecute la Ducati i se datorează lui sau motocicletei?
  • Va fi Marc Marquez noua vedetă din MotoGP? Poate să repete evoluţia lui senzaţională din Moto2? Stilul lui spectaculos este de ajuns pentru a se bate cu "greii" Lorenzo, Rossi sau Pedrosa?
Sesiunile de teste de peste iarnă au accentuat suspansul. Marquez a fost foarte rapid, dar Rossi parcă nu şi-a găsit ritmul.

Antrenamentele libere din Qatar şi calificările păreau să dea un răspuns negativ celor 2 întrebări de mai sus.
Marquez a obţinut câtiva timpi buni, dar a şi greşit foarte mult. Asta ne făcea să ne întrebăm dacă rezistă în cursă până la capăt sau tinereţea şi dorinţa de victorie îl va face să se precipite şi să greşească.
Rossi a început bine calificările, în prima sesiune a stat foarte mult timp pe primul loc, dar n-a terminat cu cel mai bun timp. După aceea... dezastru. A mers din ce în ce mai prost (mă rog, nu foarte prost, dar parcă toată lumea aştepta mai mult). A spus că a vut ceva probleme medicale, dar că în calificări va demonstra adevărata sa valoare. Iar în calificări n-a demonstrat nimic nimic. A terminat pe locul 7. Începeam să mă întreb - oare s-a obişnuit din perioada Ducati aşa de mult cu locul 7 încât îi place să stea acolo? Din nou Rossi a venit cu explicaţii - a făcut o mică greşeală după care a prins trafic şi n-a mai putut să scoată un tur bun, dar că îşi va arăta adevărata valoare în cursă.
Între timp nici Marquez n-a reuşit chiar cel mai bun timp în calificări (a terminat pe 6 - doar cu un loc înaintea lui Rossi) deşi în calificările cu nr. 3 obţinuse cel mai bun timp, iar în calificările cu nr. 4 locul 2.

Lorenzo a trecut aproape neobservat în calificări şi antrenamente. N-a făcut nimic care să atragă atenţia. A făcut ce ştie el mai bine - a mers ceas. Un ceas elveţian. De o precizie aproape plictisitoare. N-a surprins pe nimeni că a fost mereu în frunte şi că a obţinut poll-ul.
Tot neobservat a fost şi Dani Pedrosa. Timpi modeşti în antrenamente, foarte multe greşeli, se părea că nu e cursa lui. Până la urmă a făcut ce a făcut şi a încheiat calificările pe locul 2 cu un rezultat excelent.

Vedeta calificărilor şi antrenamentelor libere a fost Carl Crutchlow. Timpi foarte buni, spectaculos, de multe ori mai bun decât piloţii Yamaha şi Honda de uzină. 
Bomba cea mare a detonat-o Andrea Dovizioso. Locul 4 în calificări cu Ducati. Aha! deci Dcati poate! Atunci cine nu poate? Rossi care e pe 7?

Şi începe cursa
Lorenzo pe prima poziţie. Primul a plecat, primul a terminat. S-a distanţat rapid de ceilalţi piloţi şi nu l-a mai văzut nimeni până la final. 
Pedrosa a plecat şi el bine, la fel Crutchlow şi Dovizioso. Rossi a avut un start foarte bun. În trecut ne obişnuise cu starturi foarte proaste după care recupera spectaculos. De data asta a plecat bine şi a ajuns foarte rapid în spatele lui Dovizioso. Se părea că de data asta Rossi chiar începe să strălucească. Din nou dezastru. O tentativă de depăşire nereuşită şi Rossi cade din nou în mijlocul plutonului, în spatele lui Bradl unde şi rămâne ture bune parcă incapabil să-l depăşească pe german.
În faţă Lorenzo îşi vedea liniştit de cursa lui, iar în grupul al 2lea Crutchlow dădea senzaţia că se poate bate de la egal la egal cu cele 2 Honda de uzină, în schimb Ducati-ul lui Dovi a început să piardă teren.
Părea că aşa se va încheia totul.
Dar deodată Rossi se trezeşte, îl depăşeşte foarte frumos pe Bradl şi începe o cursă nebunească de recuperare. Îl ajunge pe Crutchlow şi îl depăşeşte uşor. Imediat ce au fost depăşiţi, atât Bradl cât şi Crutchlow greşesc, parcă uimiţi de noul Valentino din faţa lor. La fel de descumpănit a părut şi Pedrosa parcă incapabil să facă faţă lui Rossi şi Marquez. 
Au urmat câteva ture spectaculoase - Rossi a reuşit să-l depăşească şi pe Marquez şi s-a instalat pe locul 2 unde nimeni nu mai credea că va ajunge. Marquez nu s-a lăsat nici el, a dat tot ce a putut, chiar a reuşit să revină pe 2 pentru foarte puţin timp, dar în final a trebuit să se recunoască învins.

După cursă cel mai fericit părea Marquez. A mers roată la roată alături de idolul Valentino Rossi, s-a bătut cu el. Avea pe faţă un zâmbet larg şi o expresie de împlinire.
Lorenzo a câştigat, aşa cum se aştepta toată lumea. Nicio surpriză.
Dar spectacolul l-a făcut Rossi. Ca în vremurile bune. Sufletul MotoGP-ului a renăscut!


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu