12 apr. 2013

Petre Pop - TT Isle of Man 2013

Povestea impresionantă a românului Petre Pop, care va participa la cea mai periculoasă cursă moto din lume: "Moartea e acolo, dar n-o privesc în ochi!"

de Răzvan Luţac preluare de pe www.gsp.ro


Bucureşteanul va participa pe circuitul care a luat viaţa a fix 239 de rutieri, iar viteza concurenţilor ajunge la 330 km/h: "Orice greşeală e fatală". În 2009, s-a lăsat de motocros după ce s-a operat pe creier în urma unei căzături: pe patul de spital s-a hotărît să se apuce de motociclism viteză! Are încă o placă de fier în cap.

Peisajul îţi ia răsuflarea. E doar o insulă din întreaga Marea Britanie, însă înglobează tabloul regiunilor care o flanchează: o combinaţie de orăşel-tîrg englez, dealuri întinse în stil scoţian şi coaste spectaculoase, copie a celor din Ţara Galilor.

Isle of Man se însufleţeşte o dată pe an. La TT, cea mai veche cursă moto din lume, care va începe anul acesta pe 25 mai. "Toate străzile se închid, lumea se adună pe margine şi te aclamă. Ce îţi poţi dori mai mult?", începe românul Petre Pop. Va fi primul conaţional la întrecerea britanică!

"Trebuie să respecţi cursa"
Cursa e cea mai veche, unii o consideră şi cea mai prestigioasă, însă toată lumea o cataloghează drept cea mai periculoasă din lume! Se ajunge la viteze de pînă la 330 km/h, "treci des de pe asfalt pe poduri de lemn, virajele sînt extrem de periculoase", explică Petre. Dar nu îi e frică.

"Cursa trebuie doar respectată. Altfel, nu te iartă! E important să nu te duci aiurea pe viraje, fiindcă se merge foarte tare", continuă Pop. Cursele de pe Isle of Man au luat viaţa a 239 de rutieri, 12 din 2010 încoace!, însă băiatul n-are frică. "Ştiu că moartea e acolo, dar nu contează. N-o privesc în ochi!", întăreşte motociclistul.

Operat pe creier
Da, Petre nu trebuie să o privească. El a înfruntat-o deja! În 2009, cînd practica motocrosul, a căzut în cap la un antrenament, la Cîmpina. Verdict: hematom pe creier, operaţie de urgenţă! "După intervenţia chirurgicală, medicii m-au băgat în depresie. Mi-au interzis să mai practic vreodată motociclismul".

Pop nu s-a oprit aici. Pe patul de spital, a luat decizia care i-a schimbat viaţa. "M-am gîndit că accidentele dese, căzăturile, sînt la motocros. Aşa că m-am reorientat către ceva care presupune mai puţin contact cu solul. Motociclismul viteză!". Le-a expus ideea părinţilor. "S-au albit! Dar ce să mai zică? A doua zi am schimbat echipamentul de motocros cu cel de viteză!".

"Meditaţii" chiar pe traseu
A debutat în 2010 cu un "Bă, nu concurez cu ăştia, mă calcă în picioare! Nu o să fac faţă". Dar rezultatele au fost excelente, printre ele un loc 1 la Superbike-ul României! Evoluţiile i-au dat curaj. În 2012, s-a înscris pe lista Isle of Man TT.

"Am fost acceptat în septembrie. Incredibil! De atunci, am vizitat de două ori insula, prima dată chiar în octombrie. Două briefinguri, trebuie să învăţăm la perfecţie traseul, casete video, şedinţe. Nu riscă nimeni. Vedem ce o fi pe 25 mai!".

Ce înseamnă Isle of Man TT
Cu o tradiţie de peste 100 de ani, prima cursă avînd loc în 1907, întrecerea la care va participa Pop e cea mai veche din lume. Are loc pe Isle of Man, o insulă aflată în marea Irlandei, între Anglia şi ţara Sfîntului Patrick. Traseul, denumit "Snaefell Mountain Course", are 60 km şi traversează aproape toată suprafaţa insulei, inclusiv localitatea principală, Douglas. Motocicliştii vor parcurge 4 ture, viteza medie fiind de 212 kilometri la oră.

Fiu de hocheist, îndrăgostit de adrenalină
În copilărie, puştiul a fost aproape de hochei, sportul pe care tatăl l-a practicat în tinereţe. "Dar nu am rămas, nu m-a atras ideea de sporturi colective. Îmi plac cele individuale. În plus, viteza, adrenalina, mi-au plăcut mereu săriturile. Aşa am ajuns la motocros", povesteşte Pop.

"Nu folosesc niciodată motocicleta pentru a merge pe stradă. Asta fac doar cei care ies la terasă să agaţe fete. Plăcerea mea e pe circuit" (Petre Pop, motociclist)

"Accidentul din 2009 m-a schimbat complet. La motocros aveam rezultate bunicele, dar nu excelam. Cîte un loc 4 sau 5. La viteză am fost mereu în top!" (Petre Pop, motociclist)

50 de mii de lire sterline a primit cîştigătorul Isle of Man de anul trecut, însă suma e relativă, deoarece a cheltuit 40.000 pentru pregătirea cursei!

CV - Petre Pop
Data şi locul naşterii: 23 aprilie 1988, Bucureşti
Palmares motociclism viteză: loc 1 la Romanian Superbike 2012, loc 3 la Romanian Superbike 2011, locul 7 la Romanian Superbike  2010; loc 16  la Alpe Adria 2010, loc 4 – CN de viteză pe circuit 2010
Palmares motocros: loc 4 la CN de enduro-cros 2008, loc 4 la CN de motocros 2008.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu