Tobele zgomotoase îţi salvează viaţa – este unul din cele mai răspândite şi mai stupide stereotipuri pe care le întâlnim în rândul motocicliştilor. Ok, afirmaţia în sine poate fi adevărată – în anumite circumstanţe zgomotul făcut de eşapament poate că atrage atenţia şi în felul acesta există şansa de a evita un accident dar, după părerea mea, tobele zgomotoase sunt printre ultimele măsuri de siguranţă la care să te gândeşti.
Ar fi ok şi aşa – un motociclist responsabil se gândeşte la absolut toate măsurile de siguranţă pe care şi le poate lua. Dar ce te faci când aceeaşi frază este repetată de către un „chopperist dur” care nu poartă decât vestă de piele, o bandana şi o cască de tip „braincap” sau de către un „racer” care umblă pe motocicletă în şlapi şi pantaloni scurţi? E ca şi când un băieţel este prins de către ai lui cu o revistă Playboy în mână iar el spune că vroia să citească revista pentru că articolele sunt interesante. E adevărat, în Playboy sunt şi articole interesante dar…
Hai să vedem întâi cum e cu siguranţa.
Când vorbim despre siguranţă, ne referim de fapt la două tipuri de siguranţă:
- Siguranţa primară se referă la capacitatea de a evita pericolele. De exemplu, un vehicul cu un sistem de frânare mai bun are o siguranţă primară mai mare.
- Siguranţa secundară se referă la capacitatea de a supravieţui accidentelor. De exemplu, un SUV mare cât un tanc are o siguranţă secundară mai mare decât o bicicletă.
Motocicletele diferă radical faţă de maşini în ceea ce priveşte siguranţa primară şi cea secundară. Motocicletele oferă în mod natural o siguranţă primară mai bună decât maşinile – se pot strecura prin spaţii mai înguste, au acceleraţie mai bună, au un control ergonomic mai bun ceea ce înseamnă reacţii mai rapide, au mai puţine unghiuri moarte, oferă o mai bună vizibilitate a traficului în toate direcţiile, se pot muta de-a latul culoarului de mers etc. În schimb motocicletele au o siguranţă secundară mult redusă în comparaţie cu maşinile.
Atitudinea şoferilor/motocicliştilor faţă de siguranţă variază între două extreme. La un capăt se găsesc persoanele active cărora le place să deţină controlul şi care au încredere în capacitatea lor de a evita accidentele. Acest gen de persoane ar dori un vehicul care oferă cea mai bună siguranţă primară posibilă pentru a-şi putea pune cât mai bine în valoare abilităţile şi reacţiile rapide. La celălalt capăt se găsesc victimele pasive care se gândesc că nu există nici o cale de a evita alţi „idioţi” care te trag după ei în accidente şi care doresc cea mai bună posibilă siguranţă secundară pentru a putea supravieţui acestor accidente inevitabile.
Victima pasivă va visa la cele mai mari şi mai solide bare de protecţie pentru maşina sa iar persoana activă va dori un vehicul cu cele mai bune performanţe – maşini sport sau motociclete. Deci motocicletele sunt mai potrivite pentru persoanele active care preferă siguranţa primară în timp ce maşinile sunt mai potrivite pentru victimele pasive care nu pot evita accidentele.
Cum rămâne cu ţevile de eşapament zgomotoase? Argumentul pentru folosirea eşapamentelor zgomotoase este următorul: dacă tot nu poţi evita toţi idioţii care îţi ies în cale atunci mai bine să faci un zgomot puternic şi să îi forţezi să te observe. După cum este lesne de văzut, aceasta este o atitudine înclinată către siguranţa secundară. Întrebarea – de ce nu i-ai văzut tu pe ei? – nu îi va trece niciodată prin cap unei astfel de persoane. De asemenea, întrebarea – de ce nu foloseşti claxonul când vrei să atragi atenţia? – nu va primi niciodată nici un răspuns.
Am spus de la început că admit existenţa unor anumite circumstanţe în care tobele zgomotoase ar putea salva vieţi. Să presupunem 1 că şoferul unei alte maşini chiar e atent la zgomotele din jurul lui, 2 că are timpul necesar pentru a identifica locaţia exactă a motociclistului, 3 că se bazează la fel de mult pe auz ca şi pe văz şi că sunetul motocicletei se propagă la fel în toate direcţiile, 4 că şoferului îi pasă într-atât de mult de motociclist încât să reacţioneze în vre-un fel chiar dacă l-a observat. Cam multe presupuneri, nu-i aşa? Un şofer neatent nu cred că va auzi nimic în jurul lui pentru că … este neatent. Poate că el însuşi ascultă muzică la volum maxim şi nu aude nimic în jurul lui, poate că vorbeşte la telefon şi nu se concentrează şi pe alte sunete, poate că e cu mintea în altă parte şi nu se concentrează deloc la ceea ce face, … poate că singurul zgomot care i-ar atrage atenţia ar fi acela făcut de o sirenă de vapor. Oamenii se bazează în general în mult mai mare proporţie pe văz decât pe auz. Chiar poţi să identifici exact locaţia unei ambulanţe aflate în trafic doar după zgomotul făcut de sirenă sau e nevoie de fapt să ai contact vizual pentru a determina exact unde e şi în ce direcţie se deplasează? Ce să mai spun despre şoferii mitocani care cred că totul li se cuvine numai lor (şi pe cale de consecinţă ei au mereu prioritate)? Poate că pe un astfel de şofer zgomotul îl va ambiţiona şi mai tare în mitocănia lui.
Ca o primă concluzie, filozofia precum că „tobele zgomotoase îţi salvează viaţa” contrazice însăşi natura motocicletelor care excelează la capitolul siguranţă primară în detrimentul siguranţei secundare. Persoanele care susţin tobele de eşapament zgomotoase mai bine şi-ar cumpăra o maşină masivă în care s-ar simţi mult mai confortabil decât călare pe motocicletă şi i-ar scuti şi pe ceilalţi de poluare sonică în exces.
Dacă tobele zgomotoase joacă un rol aşa de mic în siguranţă atunci cum se explică aparentul paradox? Mulţi îşi iau motocicletă ca să pară „cool”. Nu motociclismul în sine îi interesează pe ei ci imaginea motociclistului. Dacă ar trece neobservaţi pe stradă atunci degeaba s-ar mai apuca de „sportul” asta. O tobă zgomotoasă atrage atenţia? Perfect. Este exact ce îşi doreau şi ei. Obiectivul principal este să întoarcă lumea capul după ei, nu? Cu cât mai mult zgomot cu atât mai bine. Nici nu le trece prin cap că nu toate privirile sunt admirative. Normal că nu or să spună că au nevoie de atenţie, că vor să iasă şi ei în evidenţă. „Loud pipes save lives” e scuza perfectă. Adică ei sunt de fapt nişte persoane responsabile care se gândesc la siguranţă. De fapt, cei care sunt cu adevărat preocupaţi de siguranţă ar putea să dea mai bine banii pe echipament de protecţie de calitate şi, dacă vor să se facă mai vizibili, să poarte vestă reflectorizantă.
Desigur, mai sunt şi alte argumente. Poate o tobă aftermarket arată mai frumos, poate produce un sunet mai frumos. Bine. Pe tema designului nu te poţi contrazice. Fiecare are propriile gusturi. Unele tobe chiar arată frumos. La partea de sunet aş avea nişte obiecţii. E adevărat, sunt tobe care sună foarte frumos dar nu zgomotul în exces le face să sune aşa. Plus că o tobă foarte zgomotoasă devine obositoare. Şi poate nu ai tot timpul chef să admiri sunet de motoare. Pentru cei care sunt cu adevărat preocupaţi de estetică există o soluţie – tobe cu nivel de zgomot ajustabil. Când vrei ca prietenii să îţi admire zgomotul extraordinar pe care îl face motocicleta ta muţi comutatorul pe loud, când te întorci noaptea acasă şi nu vrei să trezeşti tot cartierul muţi comutatorul pe silent. Nu ar fi mai civilizat aşa?
Şi pentru că a venit vorba de civilizaţie... Problema motocicletelor este cauzată tocmai de zgomotul pe care îl fac. Nu toată lumea iubeşte motocicletele şi nu toată lumea acceptă zgomote infernale în miez de noapte. Cred că nici cel mai pasionat motociclist nu ar fi prea încântat de ideea de a fi trezit atunci când ii e somnul mai dulce de către un altul care îşi ambalează afară motorul de mama focului. Deja, în multe comunităţi locale se pune problema luării unor măsuri extreme – interzicerea, parţială sau totală, a motocicletelor. Că aşa sunt oamenii – extremişti. Dacă motocicliştii abuzează de tobe zgomotoase, atunci şi ceilalţi se apucă să dea cu pietre (la propriu sau la figurat) în toţi motocicliştii, la grămadă.
Acum 100 de ani, la începutul erei motoarelor cu combustie internă, nici maşinile nici motocicletele nu aveau tobe de eşapament şi făceau un zgomot infernal pe unde treceau. Dacă la maşini era o problemă, la motociclete părea o problemă imposibilă deoarece spaţiul era mult limitat faţă de maşini. Harley-Davidson a fost printre primele companii care au introdus amortizoare de sunet, înaintea multor producători de autovehicule (motocicleta lor era aşa de silenţioasă în comparaţie cu alte vehicule încât a fost botezată Silent Gray Fellow). De atunci lucrurile au evoluat şi în zilele noastre majoritatea motocicletelor Harley-Davidson au tobe modificate. Nici ceilalţi producători nu s-au lăsat mai prejos, toţi încurajând vânzarea de tobe „after market” pentru modelele lor dar, cel puţin în U.S.A., Harley şi-a adjudecat imaginea de lider al motocicletelor zgomotoase. Acum tot Harley-Davidson, se pare, doreşte să parcurgă drumul invers către tobe silenţioase.
"Something We Never Want to Lose" este mesajul postat pe site-ul companiei în anul 2005 prin care Jim McCaslin, preşedintele Harley-Davidson, le cere bikerilor să conştientizeze consecinţele folosirii tobelor zgomotoase. Aş cita doar finalul: „Ar trebui să ne gândim la consecinţele acţiunilor noastre asupra celorlalţi, înainte ca ceilalţi să acţioneze împotriva noastră”. Într-adevăr, dacă unii motociclişti cred că ei au dreptul să enerveze pe toată lumea cu zgomotul pe care îl fac sau că zgomotul produs de ei i-ar proteja, ar trebui să se gândească şi la faptul că, prin acţiunile lor, pun în pericol libertatea de mişcare a tuturor motocicliştilor.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu