Frânarea

Cu o motocicletă este destul de uşor să accelerezi dar este mai greu să frânezi. Trebuie să recunosc că este foarte plăcut să bagi mâna în gaz, să auzi motorul urlând şi să simţi cum „decolezi”. Este foarte uşor să te laşi purtat de val şi să te trezeşti că ai o viteză mult prea mare pentru a mai putea opri în siguranţă dacă îţi apare în cale un obstacol. La modul teoretic, un motociclist experimentat, având o motocicletă bună, poate frâna cam în acelaşi timp si pe aceeaşi distanţă ca şi un automobil. În practică este un pic diferit pentru că s-ar putea să descoperi că nu eşti aşa experimentat pe cât credeai – într-o situaţie de panică sau atunci când roţile patinează (se blochează şi îşi pierd aderenţa) este nevoie de mult mai multă îndemânare pentru oprirea motocicletei decât pentru oprirea unui automobil.

Frânarea eficientă este cel mai greu de învăţat dintre toate abilităţile necesare pentru pilotarea motocicletei şi este una din cele mai importante. Hai să o luăm pas cu pas:

Aderenţa şi frecarea

Aderenţa este foarte importantă atât la accelerare cât şi la frânare. Puterea motorului este transmisă la roată şi cu cât aderă mai bine roata la suprafaţa de rulare cu atât va fi mai mare forţa de propulsie. În cazul frânării este la fel – cu cât roata are aderenţă mai mare (coeficientul de frecare dintre cauciuc şi drum) cu atât frânarea va fi mai eficientă. Forţa de frecare depinde şi de greutatea motocicletei. Cu cât motocicleta este mai grea cu atât forţa de frecare este mai mare. Asta e bine dar nu este un avantaj în cazul frânării deoarece şi forţa de inerţie (care este proporţională cu greutatea motocicletei) va creşte şi diferenţele se vor compensa. În poziţie statică greutatea motocicletei se distribuie aproximativ în mod egal pe cele două roţi (50-50%). În momentul frânării greutatea motocicletei se transferă mai mult roţii din faţă (imaginează-ţi că cineva trage de undeva de la mijlocul motocicletei, din centrul de greutate cu o forţă egală cu forţa de inerţie iar altcineva trage în sens invers, la nivelul roţilor cu o forţă egală dar în sens invers – motocicleta va avea tendinţa să se rotească către în faţă, transferându-şi astfel greutatea către furca faţă şi implicit pe roata din faţă). În funcţie de construcţia motocicletei (cât de ridicat e centrul de greutate şi cât de mare este distanţa dintre roţi) cât şi de intensitatea frânării greutatea se va transfera mai mult sau mai puţin pe roata din faţă – un heavy cruiser rămâne pe cele două roţi chiar şi la o frână mai bruscă în schimb o motocicletă super sport se ridică destul de uşor pe roata din faţă (stoppie) roata spate rămânând în aer. Bagajele sau pasagerul schimbă felul în care se redistribuie greutatea motocicletei pe cele două roţi.

Care este cel mai aderent material dintre cauciuc, plastic şi metal? Evident cauciucul. Există mulţi motociclişti care recomandă ca în cazul unui pericol iminent să culci motocicleta pe o parte şi să o laşi să alunece. După părerea mea este o mare greşeală. Sigur, pot exista şi situaţii în care e mai bine să faci aşa dar, în majoritatea cazurilor, cel mai bine e să păstrezi motocicleta pe roţile ei şi să foloseşti frânele. Chiar dacă impactul este inevitabil şi trebuie să te arunci de pe motocicletă totul se va produce la o viteză incomparabil mai mică dacă reuşeşti să frânezi şi să păstrezi motocicleta pe roţile ei până în ultimul moment. În plus, dacă ai dat cu motocicleta de pământ deja se cheamă că ai produs un accident chiar dacă ai reuşit să eviţi contactul cu un obstacol.  

Frânarea

Majoritatea motocicletelor au un levier în partea dreaptă a ghidonului pentru acţionarea frânei pe roata din faţă şi o pedală pentru piciorul drept pentru acţionarea frânei spate iar acţionarea celor două se face în mod independent. Există câteva modele de motocicletă la care cele două frâne sunt cuplate şi pot fi acţionate simultan dar covârşitoarea majoritate a motocicletelor au încă frâne independente, coordonarea acestora rămânând în sarcina pilotului. Pentru o motocicletă standard, cu frâne indepandente, ar trebui să execuţi următorii paşi:

• Îndreaptă privirea înspre direcţia în care vrei să mergi. Dacă frânezi pentru a evita un obstacol nu îţi ţintui privirea pe acel obstacol ci caută o cale de ocolire. Îndreaptă motocicleta către direcţia aleasă.
• Primul lucru este închiderea gazului, evident.
• Începe cu frâna de picior. Nu apăsa tare pentru că oricum nu vei obţine mai multă forţă de frecare, cel mult vei reuşi să blochezi roata. Greutatea motocicletei se va transfera pe faţă iar suspensia se va comprima.
• Apasă frâna de mână şi după aceea ambreiajul. Frâna trebuie apăsată în mod progresiv, nu cu toată puterea de la început. Pe oricine vei întreba, îţi va spune că apăsarea levierului de frână seamănă cu stoarcerea unei lămâi – nu apeşi cu putere încă de la început ci aplici o forţă progresivă până vei reuşi să storci până şi ultima picătură de zeamă.  Nu trebuie să existe o întârziere foarte mare dintre momentul în care ai apăsat frâna de picior şi cea de mână – adică ceva de genul „apăs frâna de picior, văd ce se întâmplă etc”. Cele două frâne trebuie acţionate aproape concomitent.
• Concentrează-te în continuare pe frâna de mână. Acum vei putea să o strângi cu toată puterea. Dacă simţi că roata faţă se blochează dă drumul la frână şi apas-o din nou (cam acelaşi lucru face si sistemul ABS). Frânarea este mult mai eficientă dacă roata se învârte decât dacă roata este blocată şi cauciucul patinează (coeficientul de frecare scade în cazul patinării) ca să nu mai spun că rişti să fii aruncat din şa într-o fracţiune de secundă. Tot pentru a evita o cascadorie spectaculoasă asigură-te că roata faţă este dreaptă în momentul în care începi să frânezi puternic.
• Pe măsură ce viteza scade motocicleta începe să se reechilibreze iar suspensia faţă (ce se comprimase înainte la maxim) începe să se destindă. Din acest moment poţi apăsa mai tare pedala de frână (frâna spate) dar fără să o blochezi, schimbi în treapta întâi de viteză şi te pregăteşti să pui piciorul stâng jos (cu care vei sprijini motocicleta atunci când se opreşte de tot).
• Uită-te în oglinzi şi asigură-te că cel din spate frânează şi el şi nu se opreşte în tine.

Frânarea de urgenţă

Unii motociclişti susţin că ei pot aplica, chiar şi într-o situaţie de urgenţă, ambele frâne la capacitate maximă. Poate că unii chiar sunt în stare să facă asta iar alţii doar au impresia că pot dar, conform multor studii făcute, majoritatea motocicliştilor nu se pot concentra suficient de bine pentru a folosi ambele frâne cu eficienţă maximă, mai ales într-o situaţie de panică.

Dacă e să alegi între cele două frâne, pe care o alegi? Pe cea de mână, normal. Dacă nu stăpânești foarte bine frânarea cu ambele roți uită de frâna spate și concentrează-te exclusiv pe frâna față. De ce? Pentru că e mult mai important să aplici frâna față cu eficiență maximă. Dacă e să frânezi violent frâna spate oricum nu ajută pentru că motocicleta are tendința de a se ridica pe roata din față (și nu mai contează dacă roata spate se învârte sau stă pe loc pentru că oricum e în aer și nu atinge asfaltul).

Cea mai scurtă distanţă de frânare se obţine prin frânare progresivă (nu apeşi levierul cu toată puterea încă de la început ci faci o mişcare ca de „stoarcere”). Când simţi că roata se blochează (se aude un zgomot specific) dă drumul un pic la frână (atât cât trebuie ca roata să se învârtă din nou) şi apas-o din nou. În acelaşi timp caută cu privirea o „cale de evadare”.

Unul din avantajele motocicletei este că te poţi strecura mai uşor. Dacă găseşti un culoar poţi încerca o manevră de evitare – ambreiajul îl aveai deja apăsat, retrogradează într-o treaptă de viteză inferioară şi accelerează. Oricum e bine să încetineşti cât de mult poţi înainte pentru că, la o viteză mai mică, vei avea mai mult timp să evaluezi corect situaţia. O manevră de evitare nu este neapărat soluţia cea mai bună. Pentru a schimba direcţia motocicletei este nevoie de ceva timp (contravirare, înclinarea motocicletei, stabilizare etc) şi implicit spaţiu. În aceeaşi perioadă de timp ai fi putut să continui frânarea şi ai fi putut opri complet pe o distanţă poate mai scurtă decât cea necesară manevrei de evitare.

Dacă te concentrezi pe frâna de mână asta nu înseamnă să nu o mai foloseşti deloc pe cea de picior – la viteză mică, după ce motocicleta s-a reechilibrat şi suspensiile au început să lucreze normal, frâna spate devine eficientă. Ce se întâmplă dacă blochezi frâna spate? Dacă o blochezi, las-o aşa – ăsta e sfatul motocicliştilor experimentaţi. Motocicleta va derapa (spatele va avea o mişcare şerpuitoare) dar o vei putea-o menţine în echilibru. Cel mai important lucru e ca frâna de mână să fie aplicată corect şi să eviţi blocarea roţii faţă.

De ce trebuie apăsat ambreiajul

Frâna de motor nu ajută? De ce ar trebui să renunţi la ea? Frâna de motor ajută dar nu foarte mult. Oricum frâna de picior este mai eficientă. În schimb va trebui să fii atent la turaţii, să începi să schimbi vitezele în jos, ceea ce poate consuma timp preţios şi, în plus, ţi-ar distrage atenţia de la aplicarea corectă a frânelor. Au fost făcute studii şi a rezultat că nu există diferenţe în distanţa de frânare dacă apeşi ambreiajul înainte sau după ce frânezi. Dacă tot nu există un avantaj clar, mai bine apeşi ambreiajul de la început şi ai scăpat de o bătaie de cap.

Blocarea roţilor

Dacă se transferă greutatea motocicletei pe roata faţă, aceasta nu se îngreunează şi nu se blochează mai uşor? Dimpotrivă. Forţa de frecare dintre plăcuţele de frână şi discurile de frână „încearcă” să oprească roata iar forţa de frecare dintre cauciuc şi sol „încearcă” să o învârtă. Greutate mai mare pe roată înseamnă forţă de frecare la nivelul solului mai mare. De aceea roata spate se poate bloca aşa de uşor pentru că forţa de frecare la nivelul solului devine foarte mică atunci când greutatea începe să se transfere pe faţă.

Conform măsurătorilor, sistemele ABS nu sunt mai eficiente – distanţele de frânare sunt aproximativ egale chiar dacă motocicleta e echipată cu ABS sau nu. Totuşi, în practică, există un avantaj, cel puţin la nivel psihologic – sistemul ABS îţi conferă un plus de încredere şi vei putea aplica mai eficient frânele (mai aproape de modul ideal).

Acoperirea frânelor

Acoperirea frânelor înseamnă să fii pregătit cu degetele pe levierul frânei de mână şi cu piciorul pe pedala de frână (fără a le apăsa). Astfel vei putea să reduci timpul de reacţie cu aproximativ 0.5 secunde (iar distanţa de frânare o poţi calcula înmulţind acest timp cu viteza cu care te deplasai înainte de frânare).

Este recomandat să ţii două degete (arătătorul şi mijlociul) în permanenţă pe levierul de frână iar mânerul de acceleraţie va fi menţinut de celelalte două degete (inelarul şi degetul mic) împreună cu degetul opozabil (degetul mare). Unii motociclişti preferă să ţină patru degete pe levierul de frână, menţinând mânerul acceleraţiei doar cu degetul mare şi cu podul palmei. Câte degete menţii pe levierul de frână este o problemă de confort şi de obişnuinţă (fiecare îşi va găsi o poziţie în care mâna să stea cât mai lejer). Există şi un alt avantaj pentru acest obicei – degetele sprijinite pe levierul de frână ajută la păstrarea unei acceleraţii constante (joacă rolul unui dispozitiv de cruise control). Eu personal prefer varianta cu două degete – când strângi frâna doar cu primele 2 degete nu vei putea obţine o forţă de apăsare maximă, ceea ce nu este bine la prima vedere dar, în ciuda aparenţelor, este foarte eficient deoarece frâna nu trebuie apăsată cu toată puterea de la început ci în mod progresiv. Bineînţeles, imediat după ce am închis acceleraţia voi folosi şi celelalte două degete pentru a ajunge la forţa de apăsare maximă.

Unii motociclişti de cursă lungă îşi montează pe cruiserele lor o pereche de suporturi de picioare undeva mai sus, pe crashbars, (highway pegs) pentru a-şi odihni picioarele într-o poziţie mai comodă. E destul de logic ca atunci când traversează o zonă cu trafic aglomerat sau o zonă urbană să renunţe la comoditate şi să pună picioarele în poziţia normală, cu talpa piciorului drept pe pedala de frână (fără a o apăsa).

Trecerea peste obstacole

Uneori obstacole mici de genul unei gropi, şanţ, ridicături, borduri etc nu se pot evita şi eşti nevoit să treci peste ele. În aceste condiţii trebuie să frânezi până în momentul în care ajungi aproape de obstacol, după care eliberează frânele, mută-ţi pe cât posibil greutatea în spate (depinde şi de poziţia pe care ţi-o oferă motocicleta în şa) şi accelerează când ajungi la aproximativ 0,5 secunde înainte de obstacol. Imediat ce roata faţă a trecut de obstacol încearcă să muţi cât poţi din greutate înainte şi frânează. Toate manevrele astea cu frânatul şi acceleratul au rolul de a muta greutatea motocicletei, mai întâi pe roata spate (când treci cu roata din faţă peste obstacol) eliberând astfel suspensia faţă şi după aceea pe roata faţă (când treci cu roata spate peste obstacol) eliberând suspensia spate. În tot acest timp nu ţine mâinile încordate pe ghidon. Este normal ca motocicleta să se dezechilibreze când trece peste obstacole dar ea se va autoechilibra dacă nu ţii prea strâns ghidonul (asta nu înseamnă sa îl laşi liber de tot).

Când drumul este alunecos trebuie avută şi mai mare grijă la frânare. În principiu trebuie urmaţi aceeaşi paşi dar trebuie să urmăreşti foarte atent condiţiile drumului. Spre exemplu, marcajele cu vopsea sunt mai alunecoase decât asfaltul iar în apropierea intersecţiilor sunt mult mai multe şanse să găseşti pete de ulei (maşinile încetinesc sau staţionează şi dacă din ele se scurg lichide atunci se va acumula o cantitate mai mare de astfel de substanţe). Când roata ajunge de pe asfalt pe marcajul de vopsea se poate bloca şi poate aluneca.

Frânarea nu este o abilitate naturală ci una dobândită (învăţată). De aceea este nevoie de exerciţiu. Cercetarea accidentelor în care au fost implicaţi motocicliştii a arătat nişte rezultate surprinzătoare – datorită panicii aproape o treime dintre motociclişti nu au făcut absolut nimic înaintea producerii accidentului, nici măcar nu au apăsat frâna. În situaţii de panică creierul trece pe „pilot automat” şi blochează orice altă activitate în afara instinctelor de supravieţuire necesare pentru a ieşi cu bine din încurcătură. Când în „baza de date” creierul nu găseşte nici un fel de informaţii atunci se blochează. Este recomandabil să repeţi din când în când frânarea de urgenţă şi cel mai bine este să fii asistat de către altă persoană care să îţi observe mişcările şi eventual să introducă un element de surpriză pentru a face exerciţiul mai realist (de exemplu trebuie să frânezi numai la un anumit semnal). Când te urci pe o motocicletă nouă, pe care nu o cunoşti, este bine să testezi de câteva ori frânele, ca să îţi dai seama cum vor reacţiona.